- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Trecu o umbră grea pe cerul vieții
Întinerind bătrâna mea statuie,
Ce trase-n piept aroma dimineții
Pe când o moarte mă țintește-n cuie,

Și mă roti cu spatele spre soare
ÃŽntortochindu-mi calea nemuririi,
Și amăgindu-mi gândul cu o floare
Mă aruncă în brațele pieirii.

Răsare luna-n miezul serii calde
Făcând să-mi crească ura pentru ziuă.
Ah! Soartă a vieții, ura ta să-mi scalde
Privirea ta, ce n-o voi mai iubi-o.