- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
E toamnă - covoare de frunze pe drum,
Și frigul mă-nvăluie-n tumbe,
Călcând peste praful dimineții în fum
Al unei priveliști de umbre.

Doar cârduri imense de lacome ciori
Mai scaldă pustiul albastru,
În mine se nasc adormiții fiori
Și-nțeapă ca lumina de astru.

Și vânturi pustii, zbuciumate și reci
Mă-nsoțesc spre cruda cazarmă,
Pe când adormite și tăcute poteci
Îmi plâng pubertatea în larmă.

Și toate mă uită, căci simt cum fiori
De singurătate m-apucă,
Dar eu n-am să uit trecutu-mi în flori
Ce lacrimi pe-obraz îmi usucă.