De lumină nu mă voi lipsi
Fiindcă nu îmi pot descrie umbra
Din ale cărei întinderi port ca rostuiri
Toate ridurile, adâncurile și depărtările,
În același fel în care dintr-un gând,
Negândit, îmi cresc risipiri.

Tot altfel nu mă pot lipsi de tine.

Întinderea din care mă adun spre a fi.

Rămânerea care devine din ceea ce cred
Și din ceea ce îmi imaginez că pot deveni
Înainte de a fi altceva fără a ști.

De lumină mă las mereu îmbăiat
Precum vârful de stâncă
Din adâncul apelor
De mult uitat.