te-am dat cu capul de pereți tată, am izbit pînă-ți curgea ceară din nas
dar nu te-ai supărat, aveai o liniște cumplită în buzele strînse
pleoapele odihneau într-un somn de statuie. îmi pare atît de rău că m-am revoltat,
și așteptările tale au stat în genunchi dar erau toți acei oameni care se distrau pe seama ta,
erau acele guri din care veninul curgea asemenea vinului la beție și n-am mai putut să aștept,
hainele tale îmi veneau pe măsură.

un stol imens de corbi înfășura aerul pe aripi, mă lăsa fără suflare. știu,
ai fi împărțit ultima bulă de aer cu mine dar nu puteai deschide gura,
simțeam cum din spatele ochilor închiși, mă priveai și-mi mîngîiai pieptul cu gîndul.
te-am învelit într-o pătură și te-am strîns în brațe, simțeam cum tremuri la fiecare pas nesigur.
nu știam ce să fac, să te spun mamei că iar dormi obosit, deși n-aveai gust de vin acru uitat prin butoaie,
sau să te ascund, un trofeu numai al meu, de care nu va ști nimeni.

am rămas să dorm cu tine, să te încălzesc din teamă că pleci dacă ți se face frig
și toate nopțile nu mi par suficiente pentru asta.
vroiam să-ți cînt, dar nu m-ai învățat nici un cîntec, așa am fredonat în sinea mea, pentru amîndoi,
the luxury of tears și am făcut schimb de haine.
îmi pare bine c-ai murit tată, așa nu vei ști cît de tare am izbit chipul tău de pereți
sperînd să apară icoane.

mîine voi merge prin mijlocul orașului cu poza ta în piept,
voi urî fiecare om care nu te-a iubit și orice trecător va rupe o bucată din mine
ca dintr-un afiș de concert cu christian death.