Femeia își ascunde cuvintele
în spatele gândurilor,
ele se încaieră,aleargă, sfâșie
ca niște fiare flămânde,
le prinde totuși și le tunde
din lâna lor împletește ciorapi.
Fiul său abstract de absent
o vizitează din ce în ce mai rar.
Ea îl așteptă
în orele amiezii când nu poate să doarmă.
Dialogul lor
se amestecă cu frânturi
din copilăria ei păstrate
într-un puzzle ce țipă de durere.
El tace, o ascultă.
Lumile lor diferă precum odiseele unor visători în contrast cu realitatea.
De neînțeles rămâne timpul. Pe ea o înghite în tăcere.
Serile femeia își plimbe singurătatea
într-un oraș al ploilor târzii.