şi tot mai mult gândesc poveri de ceaţă
şi tot mai des nebun un vid m-arată
c-am dat prea lesne întrebării plată
şi n-am iubit Credinţa ce te-nvaţă.

pe Domn acum îl văd, dar iad mă-mbată
şi fug târâş pe răni din a lui faţă
şi pofte-n trup pieirea îmi răsfaţă
s-aud lumina-n mine-ndură, Tată...

renaşte-mi umbra să nu fiu nălucă
să lepăd demoni, om al tău să fiu
şi puritatea ta să mă seducă.

să urc în şa pe sacrul bidiviu
copita să se-nfigă, zăbăucă,
în dreapta cale cât mi-e drumul viu.