În crâng, cornul de pe tâmplă
Împunge coasta luminii din cer
Și se îndoaie de-a lungul privirii.

Înflorit, își încoronează cu raze
Golul din care se aneantizează.

Atins de buza pietrei, toacă
Risipindu-și sunetele imaginare
Peste marginile ceruite cu răsărit.

Zvâcniri îi cresc izvorând
Chemării noi a desfătare.

În crâng, cornul lovește
În trunchiul luminii.

În zare loviturile
I se întind umbre.