Fereastra prin care privesc în afară din mine
Propune altfel de perspective decât cele ce
Îmi cresc orizontul interior ca deschideri.

Peisajul de care mă las prins prin ce devine
O altfel de zare decât orizontul privirilor
Devine vedere ce așteaptă să le descopere.

Acea vedere cu care văd pentru că mă uit
Cum coboară dincolo de fereastră
Înainte de a trece prin ea.

Este ceea ce este în ochiul care privește
În trupul privirii cuprins de întinderea ei.

Ceea ce văd ca ceea ce nu e vederea privirii.
Ci este ceea ce aștept ca să vadă ea în ea.

E fereastra care îmi constrânge desăvârșirea
Întinderii asemenea orizontului în care
Mi se risipește din sine decorul.

Privirea care comportă vederi
În înafara și înăuntru ei
Din spații interioare.

Privirea ce dansează între mine ca mine
Și mine ca celălalt. Culoare, gust și miros
De dimensiuni necuprins de înființătoare.

E a fi înăuntru și a fi în afară ce rămâne
Dincolo de a fi lumină, timp și spațiu.

E ceea ce este pentru că devine din sine!

Privirea cu care privesc prin fereastră,
Întrebarea ce generează feluri de a vedea,
Ceea ce ar trebui să fie căutarea care
Se întinde din sine spre a se înstela.

Imaginea din fereastră împodobită cu profunzimi
Interioare, încordate, frământate de întrebări
Care, de-a lungul imaginilor din interior,
Încadrează fiorduri, ca alternative,
De goluri înființătoare de stea
Care strălucește pe interior.