Seara căzuse pe creste cărunte
și noi ne grăbeam, alungați
de noaptea cea grea.

Tot coboram pe poteci de niciunde
și lupii urlau, depărtat,
de peste vâlcea.

Pasul iuțeam pe cărarea îngustă,
iar de pe costișă un cerb
foșnind se-auzea.

Doi ochi străluceau, aprinși în pădure,
când alba rază de lună
în ei se-oglindea.

Iar tu mă urmai, o promisiune
ce încă, în inima mea,
se mai răsfrângea.

Glumeai, tot încercând teama să-mi sperii;
râdeam și, cumva, ne-amăgeam
că ar mai dura.

Pașii grăbiți, izgoniți de pe munte,
doar ei pricepeau dureros
că vara murea.

septembrie 2023