Stea a ferestrei din noapte,
astăzi iarăși te privesc,
cât emoția parșivă iar încerc să-mi potolesc;
Căci de ani de zile-coace
încă nu am cunoscut
o rază ce să se-aprindă
când lipsită s-ar fi vrut.

Telegraful tău galactic, dacă, totuși, l-ai întins,
să îți spun un dor de suflet,
un dor care se vrea stins.
Nu ești tu, o, preaslăvită,
rază ce nume nu ai,
doar un fir care ne leagă
pe noi toți de-un iad și-un rai?
Nu ești tu iubirea tandră,
și invidia, și ura;
Nu ești tu mărul cel dulce
care-mi va strica dantura?

Orice vei vrea de la mine,
chiar de-oi fi sărac lipit,
un suflet am, și-ți voi spune:
De ți-l vând, voi fii cinstit.