De ce m-ai lăsat singură și plină de frică?
Să simt că nu pot, să simt că sunt mică...
De ce prin lume nesigură m-ai aruncat,
Să-mi car prin neant trupul uscat?

Îmi caut asul printre minunile lumii;
Un miracol ce dă strălucire lunii.
O stâncă să urc, s-arăt c-am putut
Să nu cad în gol când am ajuns sus.

Din ochii mei aprigi să sară scântei,
Să simt în mine marșul turmelor de lei;
Destoinic străbat tenebrele nopții,
Cu zâmbet sălbatic să-i surâd morții.