Mergi înainte pe holuri arcuite
albite de lumina ferestrelor
unde perdelele își fâlfăie viața ba trăită ba netrăită
de-un capăt și de altul.
Vezi, eu hotărăsc cum să izbucnească
și unde să ducă nebunia.
Desfă-ți și părul, așa,
intră de bunăvoie în încăperea
pregătită de ani întregi,
căptușită cu orizonturi înspre alt pământ.
Flash-uri intră în ochi.
Odată încorporate, ele sar
din geamuri în apa scurgându-se din tavan drept în gură

Tu mergi înainte
albită de lumina ferestrelor
dincolo de care ceva te trage ca pe un abur în piept
zvâcnind în sus și-n jos.
Sclipirile acestea mișcătoare și maiestuoase
aproape că nu sunt suprafețe vitrate
ci femei
din ce în ce mai subțiate
de la foamea,
de la saturația retrăirilor
care le videază pe dinăuntru
și le suprapun peste alte femei.
Nu sunt închipuiri.
Mă las înfășurată în holograma care fluctuează
când spre gura însetată a unei femei
când înspre hăul nemaitrăit care se cască după
ne e în sfârșit
tot
o apă
și-un pământ.