se strâng în mine amintiri,
firave culori desenează bucuriile,
nu înțeleg de ce lumea e secătuită de culori
și poartă cu stridență nebuniile.

deasupra cerul ca o pânză albastră,
zâmbește în ritmul arhicunoscut,
același ritm necenzurat pulsând
deodată azi și mâine ca o inimă mare.

lume unde există reguli și principii,
care sunt aproape întotdeauna încălcate,
povești în care cei smeriți și pocăiți
își spală cu agheasmă ochii,
să își privească limpede propriile rătăciri.

cu fiecare vers pe care îl scriu,
crește vocea sângelui meu,
să se facă auzită și în pustiu.