cât de nebun e dorul astă seară,
hoinar dansând pe ziduri ca o stea
, dar cât de cald e gândul ce mă cheamă,
să sorb trecutul din ceașca de cafea.

în colțul din odaia inimii caline,
focul încinge trupul lemnului de fag,
precum un timp de dincolo de mine,
prin care se strecoară tainic mag.

dincolo de ziduri șuieră doar vântul,
iar ramuri bat în geamul aburit,
focul ce trăsnește imită cuvântul,
îmi spune că iubirea noastră n-a murit,

bolnavi iubite de amurguri răvășite,
ne căutăm dar tot pe căi greșite.