Pe umeri duc beteala nebuniei
Acolo unde-mi ține gâtul capul
Ce-mi vine uneori să crapu-l
Măcar de pomină a fi să fie-i.

Când mintea-mi arde ca sub mici proțapul
Mă spânzur ca de sfinți uitați grafiei
Și apa-n iarnă sub omăt tot vie-i
Dar parcă dată-a dracului, cel țapul.

Și nici la numărat nu-mi ies toți banii,
Trăiesc în casă, Doamne, cu un fur...?!
Dar mai curând că de furat mi-s anii...

Mă iartă dacă-n vămi o să-l înjur
Dar mult mi-e rece vântul crunt al cainii
Când moartea stă în toate, împrejur.