Când intru în oraș
Îmi pun pe nări bandaj,
Iar când intru în casă
Intru ca în mormânt
Cu viața rămasă.

Abia atunci știu
Că eu te-am cucerit
Cetatea mea de granit,
Deși nu te-am locuit
Pe deplin niciodată.

Și că te port pe fiecare
Munte al inimii mele
Ca pădure în ghinda
Stejarului căruia
Îi cresc peste
Frunze stele.

Mascat urban te adulmec
De-a lungul pereților
Între care pe străzi
Îți deșiri parfum
De beton cofrat
Precupeților.