Era deasupra luna friptă-n rază
Să o mănânce-n teatrul nopții lupul
Și de lumini era pe mare stupul,
De stele-ntemnițând privirea trează.

Pe geam de ger e lesne rozei trupul
Cel fără viață, stând în blânda frază
Nimicuri dulci de ierni mă vizitează
Când albul de hârtii cu vorbe-astupu-l.

E timp de basm rostit la șezătoare
Dar vreme fără unde și nici când
Că se trăiește astfel cum se moare.

Tăcere vrea spre veșnicie-un gând
O rece-a amintirilor licoare
În toate-n frigul vămilor curgând.