strigam tristețea că în om există
de fum ca o făptură-n gând ce țipă
sub a ei zodie plângeam în clipă
neveselindu-mă nici zeama cristă.

făceam de lacrimi pe obraji risipă
apoi întemnițându-le-n batistă
rosteam o rugăciune ateistă
la mine-n geam spre-a gerului tulipă.

să nu se suie pe pereți de criptă
țineau viermi trupul și-mi părea că-s mort,
așa-i mereu când jalea-n piept mi-e-nfiptă.

la cap cu lumânarea de pe tort
de-i ziua mea miroase-a viață friptă
să o mănânce lupu-n duh ce-l port.