Apa nu curge!

Apa cade sub propria ei actualitate.
Ceea ce o face să se adâncească
în înaintare este greutatea
pe care o poartă
în vintre.

Însă, ceea ce îi dă această vrere
nu este ea, ci inima pe care
o poartă cel ce dezleagă
băirile ce o țin până
scapă din ele.

Abia atunci curge.
Abia atunci devine.
Abia atunci din sine
își adună toate puterile
și se aruncă în gol
ca într-o inimă
lipsită de fire.

Nu apa curge!

Ci carnea ei cu care spală
Toată latrina interioară
În care noi ne punem
Tot ceea ce suntem.