Oare cum va arăta garsoniera mea,
După mine?
Lipsită de biblioteca plină de memorie,
De amintirile care vor fi văruite,
Şi lacrimile răzuite de pe pereţi cu şpaclu,
De colţul unde am scris, ba oftând, ba zâmbind

O familie dornică de nou va organiza totul
Şi va decora, după vrerea ei,
Într-o algebră clasică, într-o simetrie
A necesităţilor, a mobilierelor
Pe când nici măcar urmele canapelei mele albastre
Nu se vor mai fi simţind
Locul preferat,
Şi-al meu, şi-al lor, uneori pat de spital,
Alteori baldachin.

Cum vor fugi acei copii
Pe un covor nou şi curat
Pus pe parchetul laminat pe care,
În vremea mea, cădea
Ba scrum, ba vin…

Iar uşa, ca o monedă,
Cu două feţe total diferite
Nu va mai vedea
C-o parte, plecarea ta,
Cu cealaltă, tristeţea mea…