O să te duci tu prima sau poate mă duc eu,
Și asta-mi naște frică de pe-acuma,
N-aș vrea să urci curând la bunul Dumnezeu,
Și de va fi așa, eu nu voi gusta gluma.

Mi-e frică să traiesc fără mirosul tău
De flori, de ape, de nori și de pământ,
Mă tem să-mi fie dor din ce în ce mai rău
De glasul tău măiastru și dulce ca un cânt.

Mă tem să nu rămân fără emoții pure,
Așa cum zi de zi primesc din partea ta,
Vreau veșnic să-ți văd ochii, neprețuite mure,
Doar ochii tăi, mereu, nu ochii altcuiva.

Mi-e teamă de neant, de zero, de nimic,
De lumi inexistente și zone interzise,
Îmi este tare frică de-un infinit prea mic,
Să mori și să-mi rămână cuvinte dulci nezise.

Simt teamă de sfârșituri prea dure și finite,
Mă tem să nu mai fie nimic când vom pleca,
Mi-e frică să-mi rămână iubiri sărac trăite
Dar cel mai mult mi-e frică să n-o mai am pe-a ta!