uneori parcă nimic nu are legătură cu viața
lumea poate să tacă sau să facă zgomot
doar dacă plângi devine totul real

dincolo de capătul lumii e o mare moartă
orizontul e o altă întrebare
timpul merge când înainte când înapoi

citești toate cărțile existențiale și cele nihiliste
să te poată urma liniștea
să-ți așeze iar pe cap cununa celui victorios
să uiți că oamenii sunt bagaje
alergând la nesfârșit pe o bandă circulară
litere care nu se mai potrivesc în peisajul inimilor

timpul te lovește fără martori
nu-ți mai ascunzi lacrimile
decât orice nepăsare tot e mai bun plânsul