desculț perpetuu prin lâna oii primordiale
care paște departe de turmă și nu poate fi
numărata când numărăm visele și geloziile
pe cărarea neumblată de lupii fetei roșii
sau de lupii roșii înșiși cu urletul ecou
printre lacrimi de rouă și primăvară rece
ca un nor ascuțit cu bidineaua de Dumnezeu
ca să văd și eu unde e farul blestemelor
fortăreața oilor de care s-a pierdut oaia
sau doar umbra acestei stări albe de umbre
desculț perpetuu cu talpa zgâriată de griji
pentru că am uitat cheia undeva prin pădure
și nicio noapte normală nu mă va mai elibera
pași mei se vor micșora în tăcere printre umbre
lumea va uita să mai caute oaia inițială
și civilizația se va pierde în lumânări