În gândul meu mă-nfig atât de rece
De parcă aș cunoaște dulce moarte
De tine-al stelei haos mă desparte,
E cerul meu cu norul plâns a trece.

În amfora cu vin de os mi-s toarte,
Un sânge moștenit din vămi zevzece
În care cugetarea să se-nece
Și frumusețea ta adie foarte.

Pe nas corole cântă aspru popii
Cu florile să se cuprindă-n nări
Un muget de lumină să-mi apropii.

Tu leneveai absența ta pe zări...
În ochiul minții, ce îl au ciclopii,
Îmi turmentam văzduhul în țigări.