Întoarce-mi-te-n patrafir, fir de mătase,
iaca sunt eu, un preot străveziu,
adulmecând la uși, la case
zidite în biserici, așa de târziu.

Lasă te rog, în urmă orice aur
și strălucirile de dumnezei absenți;
țese-mi din nou, din pene mici, de graur,
o doină jelind psalmi impotenți.

Bolnav, îmi e lehamite de soartă,
de lemn sacristii cu miros de mucava
îngălbenesc cerșind la torți de poartă,
ceva să-mi stingă-un dor de-altcineva.

Mi-e ca o râie blidul de ciolane,
de împărțit cu câini și muște verzi,
întins ca o năpastă pe maidane
când soarta uscă merii prin livezi.

Ți-oi face un altar păgân, din fiare,
din sârme ruginite, cu gust de pământ,
am să-ți revărs, jertfă de fiere
și sânge între, ce sunt și sânt.