Cădeam, suiam în stele cu privirea
De om, veghind în mare și în slavă
Avea și noaptea morb în rană gravă
Și-i puroind pornindu-și greu ivirea.

Amurgul a băut-o din otravă
Crepuscul mort, ducând noctună știrea
Pe val corăbii țin de raze-oștirea
De nor și luna zace-n căi bolnavă.

Dar bezna joacă pe-al luminii flaut
Un teatru despre oameni drept păpuși
Trăgând de ațe-n sfera lor aduși
Și cu-ntrebare scena mi-o tot caut.

Divine, strigă, nu-s de vină-actorii
Că până-i iei au trupuri iluzorii.