O, ce drum încețoșat,
Venind din cer o rază fină,
Sufletu-mi îmbrățișat:
“Cu ce sunt oare eu de vină?”

Mergând încet, pas înapoi
Parcă mă-nec în ochii tăi,
Fără sfârșit eram chiar noi
Pân’ am urmat eterne căi.

A te uita nu pot nicicum
Când eu zâmbeam, iar tu plângeai,
Iar acum la capăt de drum
Știu că doar tu mă-nțelegeai.

Ochii-mi lăcrimând ușor,
Uitând pe veci a ta lumină,
Blurat văd ce mare dor
Îți duc stând sub luna plină.