nu e gând,
vibrație fără sursă

vântul nu mai întreabă
un dangăt de clopot
blând
ucis de seară

știe drumul înapoi
fără pași

un abur
fără început, fără sfârșit
o aplecare tăcută
a luminii spre sine

îngerii nu sunt
frunzele cresc
nu cer nimic
în tăcerea lor mirifică

un fir de fum
pe lângă tâmplă

în marginea lucrurilor
cineva
rostește fără sunet

tot ce rămâne
e o rugă

copiii o simt
după o lungă boală
a nașterii
vomitând
numai și numai
îngeri / tăcuți


Necuvintele lui Nichita
ne-o spun
prin tăcere
doar sentimente