Eu de rostit pe foi să treacă timpul
E-un fapt pe care aburul mi-l știe,
De ploi căzând pe piatră a roti e
În vara care a uitat olimpul.

Nici singur dumnezeu nu-i apă vie,
Oglinda dulce doar mai poartă blimpul
Dar neputând a ostoi tot ghimpul
De Domnul neavând fotografie.

Și zeii toți îi termin cu-al meu sine,
Nici Ariadna nu-mi mai ține fir
În noaptea de vecie care vine.

O viață de minciună o răsfir
Și-s înglodat în lacrimi și de tine,
M-aplec din spini, uitat pe-un trandafir.