muzica învăluitoare
deși pe slow
își puse rochia verde
pe care cocorii
cu aripile desfăcute

prin locul exotic
de origine al mătăsii,
își prinse în păr
clama argintie
închipuind un fluture

scotea în evidență
ovalul de porțelan
al feței, își atârnă la gât
bijuteria veche de culoarea
pietrelor lunii

și se visase pe malul
unui lac, străjuit de munții
albaștri și flori
o voce îi spuse că florile
culese într-o noapte cu lună

se mai privi o dată
cu încredere și hotărâtă
părăsi încăperea, ca o rază
de soare să răsădească într-un
sol fertil, florile neuitării!

✍️