Cuvânt robit de doruri, tu nu cunoști de șagă
Dar nici spre a le spune nu ai a te pricepe
Pui punct la vorba care abia acum începe
Și te pornești a zice când litera-i întreagă.
Și aș fugi din mine că sunt în rele două
În zodia prostiei, sub creștet de nebun
Doar stelele din ape din cer, dar invers, plouă
Când fără de furtună în mine eu detun.
Poveștile-s în iarnă, n-am timpuri să le isc
Turnând la gura sobei un strop în plus de lavă
E vremea cea de Arcă, de păsări viță-n plisc
Că soarele ne ninge în alba piele-otravă.
Deși am scris, cu basme, mai mult de un opuscul
Mă văd azi în oglindă a glăsui minuscul.