Pe vremea când și-un labrador putea să fie
comandor, scrofița roz când va fi mare visa să fie
senatoare. Având talent la guițat pe-un porc de
lup l-a dat scăpat și-a promovat la aviare înalte
școli guițătoare. Scrofismul său în do minor a
îmbrâncit-o-n viitor; cadână și-mbrăcată-n ie,
primi cadou o pandemie. Cu șoldul șarpe tricolor,
pe dracu-l prinse de picior: „Stăpâne Pan, dă-mi
mie naiu’ din Țara lui Jupân Niznaiu, să scol din
bolșevici ispita, că aurită-ți fu copita din borta-mi
neagră ca buhaiu’, c-altfel o să te înghită raiu!
M-am vaccinat cu jonsonel, port botniță, nu
botoxel, dar nai de n-ai, nu ai noroc să spurci
trei jurnaliști în troc ! „ Și dracu se cruci, năvalnic,
pe CeTePe-l sună: „ ispravnic, sunt șantajat de o
nebună, ce tratament să-i dau pe-o lună?” „Din
matrioșca lenevită în perestroika potrivită, al său
delir, schelet pelagic, nu trece cu antinevralgic!
Pune-i în Plen o întrebare: ce are mic, deși e mare?
De-a ști, să o caftești regește! Altminteri, are balta
pește! “ Să mergi la miruit un pic, dar vezi, să nu te
pierzi cu firea, i-a expirat la jeep sfințirea dacă i-e
foame, fă-te mic!“ Și dracul Pan, ascultător, văzând
cum pandemia-i crește, se îmbrăcă în cerșetor,
și-n față la Senat cerșește; „Fiind acuma senatoare,
tu să îmi dai nu ceva mare; ce ai, afară de ilic?” „Am
creier mic, am creier mic!” Și Pan o priponi regește!