în univers nu mai rămăsese
decât ioan-cosmin fratele meu mai mare
și
dragostea ta roșu-carmin
gonind
peste europa
pe caii albi ai întâmplărilor neîntâmplate
scrijelind
ultimul v al cocorilor
pe spatele iepelor sălbatice
ca și cum istoria secolului al douăzecelea
s-ar fi developat nouăzeci și cinci de ani înapoi
prin ochii domnului rector ioan hopulele
intrând în birou cu un alai impresionant
așezându-se între molotov și hrușciov
și tu întrebându-mă
dintre toți dictatorii care a fost mai bun
privind înspre uniforma din fotografie a pre-militarului
cu zvastică din rădăuți
salutând în bătaia puștii-mitralieră
o jumătate de secol
pentru a fi primit
în partidul comunist român
studiind filosofia
pentru a convinge masele migratoare
,,sunt proletar, iată carnetul”
peste pământ luna sângerie
poartă dragostea ta roșu-carmin