În cușca verticală a orașului
de unde doar în gândul tău mai pot scăpa
seducătoare nopți, apăsătoare zile
mă spintecă-n ibovnic și în umbra ta.

Azi trupul meu velin rostogolit spre mâine
prin ochi căprui de veșnicie îl dezbrac
cu un sărut rotund îmi ușurezi povara
de-a spune cărnii mele cum să devină păine

Și de acum te uită cum ninge caldarâm
cum limba mea îngână pribegii fulgi de stele
îți caut sânul gol și ți-l frământ flămând
cu bulgări de tăcere-ntre măsele

Găsește-n tine-un ceas, printre puiandri,
când dorul va deschide uși albastre
capitonează-i coapsele tristeții
ia-l pe cel galben, are douășcinci de coaste

"La ce e bună a 25-a oră?"
mă întrebi desfăcînd o banană.
Îți dă limitele înapoi;
și gheparzii sunt tandri!