ea vedea în oglindă
o pasăre cu zbor de ceară
puțin ruj roșu, te rog, să contrasteze
cu hainele unui om care vrea să fie nimeni

se ferea cu mâinile ca un orb speriat și încercam să i le țin
măcar o pată sangvină în mijlocul buzei
au trecut șaisprezece ani

mama trăia într-o biserică invizibilă
și niciodată nu ceda. rujul, fără miros, pudrat
i se potrivea cel mai bine
ca un contract nesemnat

nu pot, iubita mea, să port roșu
când tatăl tău nu e aici
păstrează-l și-l voi purta fericită
când voi avea rendez-vous în cer
la ora infinitului

timpul a furat câte un sărut de la fiecare
și are obrajii sangria
mama și-a onorat promisiunea
acum mă uit la rujul ăsta ca la o acuarelă de foc

și mă dau cu buzele ei