străbat cu gândul Carpații prietenoși, calmi,
brazii i-au îmbrăcat cu veșmântul verde,
se înalță spre cer precum sfinții psalmi,
gloria și faima lor în veci nu se vor pierde.

se scot la suprafață bogății subterane,
da, glia românească este un viu tezaur,
pretutindeni cântă consacrate soprane
și credința este ca un filon de aur.

se leagănă toți arborii înfiorați de vânt,
pe cărările umblate de pelerini mireni,
este un rai al iubirii construit de cuvânt,
doinele izvoarelor îmblânzesc lupii codreni.

între Carpați și mare este armonie luminată
și poezia iubirii e la toți predestinată.