cuvintele curg ca un
râu spre tine
îți îneacă suspinul
îmi îmbrac neputința
cu un trup de carne
prin care călătoresc visuri
ca niște trenuri pe
șine de sânge
iau pietre și arunc
în lună
dar lumina le soarbe
le înghite
cuvinte șchioape se
târâie spre tine
luna înghite pietre
tăcerea se strecoară
printre picioarele cuvintelor
aș vrea să-ți spun că
dar nu pot
îmi îmbrac neputința cu
un trup de carne
atârn de lumina lunii
ca de o funie.