toamna asta nu mai vine, nici cea de anul trecut, nici lungul șir

dinainte, toamne prin care răsfoiești foșnind ca-ntr-un ierbar

unde nu toate frunzele s-au uscat, până ajungi

la cea în care dincolo de ferestre

e încă întuneric dens iar aici

neoanele nu încălzesc ci aruncă

și despică umbre, ascuțite și reci

ca lamele lu’ bunicu’



scrieți: „Toamna. Compunere”

inspirați-vă din carnetele cu expresii frumoase. aveți timp

până la fără douăzeci

„pleoapele îi cădeau peste ochi ca niște draperii grele

de catifea”. nu-i bun. „cea de-a treia fiică a anului” (asta da)

„își îmbrăcă rochia ruginie” se aud penițele

scârțâind pe hârtie, întrerupte ici-colo de un oftat,

un strănut, o foială neliniștită

picioare bălăngănindu-se fără să atingă podeaua

(pe pervaz se adunaseră vrăbii zgribulite și dincolo, odată cu întunericul, aburii

se înălțau din pământ ca din oala bunicii

cu supă fierbinte)



„matale de ce nu scrii?” înapoi

cu pantofii pe stinghia de sub bancă, înapoi

cu mâna pe stilou

„nu mai am cerneală”

„ți-e a scrie cum îi e câinelui a linge sare…” bombăni, căutând

o călimară în sertarul catedrei, și n-am știut

o fi de bine, o fi de rău? voi afla duminica asta, când voi fura

pentru Bursuc

un bulgăre din sarea oilor



foșnesc paginile caietelor, foșnește

hârtia uscată a ierbarului căutând o altă toamnă

mereu alta și alta, până la ultimele pagini

rămase încă goale