Bibilica și Găina trăiau relativ fericite într-un spațiu relativ mic,
delimitat de niște garduri relativ înalte, cu ochiuri mari, pătrate.
Prin ele, Bibilica și Găina priveau în fiecare dimineață
dincolo de aceste ochiuri căscate, și rămâneau așa…
vreme de câteva ceasuri.
Apoi, purtau discuții aprinse despre ceea ce ar fi putut zări dincolo,
cânt cu un ochi, când cu altul.
Celelalte simțăminte treceau neobservate și necuprinse.

Bibilica și Găina se alergau, se ciuguleau, se strigau prin acest spațiu relativ mic,
dar se opreau din loc în loc și se repezeau una asupra celeilalte cu
niște ochi mari - cât cepele - și ciocuri înalte:
„Păcat, păcat!” & „Chiar așa, chiar așa!” ziceau, pe rând, când una, când alta.