La urma urmelor e pasul pașilor;
e frunza verde care așteaptă
peste omul-cu-chitară de pe bancă,
pe o alee rece, pustie, nicăieri,
cu cei câțiva câini comunitari leneși,
urletul ison pentru a slăvi... pacea;
corzile reci îi taie, lent, pielea;
ace care strigă din orbii lumii
izolați de oboseală în case mari,
deranjați de singurătatea libertății...
mici pe grătar, mici în lumea de apoi.
La urma urmelor e pasul pașilor;
foamea de pâinea altuia mai slab,
fuga lumii care strigă ison slava vieții;
e frunza verde din parcul de nicăieri
unde legendarul cântăreț e liber...