e potop și e noapte
aș scoate din mine iubirea
dacă aș putea –
un os de pește
înfipt în gât de bunăvoie
de poftă de nemoarte

așa cum crește mușchiul
pe trupul copacului
așa credeam că va fi cu dragostea
după o seară stacojie
poate nu am plâns destul
unii oameni sunt făcuți
din carne de cea mai bună calitate
unde până și două fire de păr
cresc la depărtare

e pur și simplu noapte
dar într-o lacrimă
se crapă de ziuă
și un câine aleargă
cu inima mea în gură
departe

departe