Nimic, sunt doar eu...
Cu trupu-mi înfipt
În al tăcerii cript.

Nici Mihail cu întreaga-i armată
Nu a oprit mușcătura condamnată,
Seva spurcată, nefirească
În sufletu-mi gheață.

Picături de potop prescrise
Pe fruntea-mi prelinse, ucise...
Pata oarbă în zare
Nu e nicio scăpare.

Nechemata speranță
Ce oftează
Zace
Tace
Și moare.