din care ai vrea să nu mai muști.

Căci s-ar putea să curgă din ea fragmente însângerate cu oameni și îndoieli.

Să închizi ochii ca pe niște porți cu gene sfidătoare și lungi
în timp ce pui dragostea să cânte pe vinyl —
tandră.

Luna să crească irezistibil din loc în loc,
aceleași mâini de care ai vrea să te îndrăgostești numai în februarie —
singura lună infinită din an.

Încă încerc să învăț cum aș putea să
rescriu pe de rost toate notițele scăldate-n cenușă
iar întunericul acesta să nu mai găsească nimic vulnerabil

în nimeni.