mi-am scurs frumusețea pe cele mai mizere palme
chipuri
și nu-mi pare rău că n-am să plâng
după tinerețea mea

am căutat dragostea
în cele mai întunecate locuri
pentru că în peșteri se află cei care au nevoie
de cea mai multă iubire
n-am aprins lumânări
picioarele îmi erau ude și mi-era frig
și mă gândeam
că orbii se vindecă
doar pe întuneric

după ce am văzut
cum e să-ți cadă lacrimile
paralel cu un perete
apoi
să-ți culci ochii între nori
să plouă în liniște,
după ce am văzut
cum e să încerci să mănânci
măcar la miezul nopții
să umpli ce a rămas neterminat
să mănânci mult
cu mâinile goale
dar prima îmbucătură
s-o dai afară
ca din gura unui bebeluș,

toate astea în timp ce
sub felinare ar ninge
atât de frumos
să-ți dorești acea ușurătate
a unui trup
dezintegrat
din fulgi gălbejii

m-am întrebat

dacă dragostea
merită
chiar atât de multe lucruri