s-a întors gerul, din zâmbete mușcă,
dar să nu-mi înghețe inima o păzesc,
poate mi-ar prinde bine o dușcă
de rachiu, sângele iubirii să îl încălzesc.

dacă aș putea închide gerul într-o cușcă,
nu mi-ar mai agresa ghioceii fragili,
aș înota în valuri calde ca o plevușcă,
natura aș contempla cu ochii agili.

însă vremea precum lumea e confuză,
gândurile între sloiuri se împotmolesc,
lumina credinței este tot mai difuză,
fără principii de viață oamenii se ramolesc.

năvalnice doruri nu pot să le domolesc,
speranțe de vreme bună la ghiol se nămolesc.