Închid ochii,
Îmi liniştesc gândurile şi sar în inimă,
În linişte, în praf de cretă colorată care pluteşte-n aer
Şi acoperă griul din jur.
“Broken pieces shine!”
Ştiu! Mereu am strălucit
Pentru ca auriu lichid imi curge-n vene
Hranindu-mi fiecare atom cu strălucire.
Si chiar strălucesc…
Mereu mi-am văzut reflexia dulce stralucind în inimă,
Unde măştile n-au existat vreodată…
Mereu am fost aici,
Dar cu un lacăt mare de fier pus peste poarta celor
O mie de ziduri la care am muncit…
Dar îi pierdusem cheia!
Aparent nu-ți trebuie cheie când zidurile-ți cad!
“Vei fi zdrobită! Eu nu te mai salvez!”
“Taci minte! Tu aicondus prea mult şi bine nu mi-a fost!
Nu am iubit, n-am sărutat cu-adevărat, nu am cântat cu fericire
Şi păsările fugare nu au reuşit să îşi facă cuib aici!
Acum tu dormi! O să conduc eu de-aici!”
“Eu nu te mai salvez!”
“Mai bine! Salvarea ta ucide tot şi-mi face viața un calvar!
Prefer să doară şi sā râd pe urmă,
Decât sa împietresc şi să stau in crivăț!”
Şi mintea a tācut!…

Acum am regăsit fata cu păr dezordonat
Cu zambet dulce si ochi visători,
Cu capu-n nori,
Care înoată cu delfinii,
Dar care-acum a învățat cum sa paşească pe pământ…
Acum m-am regăsit…

Închid ochii!
îmi las gândurile să cadă - petale albe de garoafe -
Lacrimi imense, de cristal, peste mormântul zilelor de pânã ieri…
Şi plonjez in valurile turcoaz ale inimii
Sub cerul limpede, sub soarele-auriu
…şi-mi pictez curcubeul deasupra câmpului cu flori.