în duminicile din familie
există întotdeauna un soare mai strălucitor
decât orice râu întors în albia lui

cea care a călătorit alături de fotografii vechi
a devenit treptat o amintire purtată de apă
un sunet incomplet în camere de închiriat
ștrangulate de mâinile râului care și-a pierdut albia
născută din nou din febra transformată în frică
o frică neagră afonică a râului care nu se mișcă
doar crește și te îneacă

nimeni nu poate traversa același râu de două ori
nimeni nu va fi același nimeni nu va păstra
aceleași înecuri nici același nume
când te întorci înapoi în familie
îți iei înapoi numele
cel purtat înainte de a te îneca