dimineața, la ora 5, citesc poeziile altor oameni
și e ca și cum m-aș oglindi în apa altor mări
cu vietăți ciudate care nu apar în atlase
și trăiesc din amintiri mestecate iar și iar

cuvintele, încă moi
se ramifică precum coarnele de melc
în căutarea a ceva
ce încă nu are nume

dimineața, la ora 5, citesc poeziile altor oameni
și sunt atât de aproape de ei
încât aud penițele cum scrijilesc destine
și poate că aș vrea să întâlnesc, în sfârșit
ceva ce nu am fost niciodată

curenții mă trag înainte, curg prin venele lor
mă spal de cheaguri, de toxine
surplusul de moarte se desprinde și el
de parcă aș face hemodializa sufletului

da, noi, cei cu tăceri coagulate imposibil de spart
visăm un început alb, fără memorie
gata de scris
care nu se oprește la granița pielii
și mă poartă dincolo de sine

într-o casă care nu există
dar pe care o locuiesc mereu
aici, unde adevărul e un copil desculț
care rătăcește prin fiecare colț al paginii
până când îl prind, îl îngrijesc

dimineața, la ora 5, citesc poeziile altor oameni
și mă agăț de vocile lor ca de niște trepte fragile
care mă ridică spre ziua ce abia începe