Îmi pare că mă trag din pasărea măiastră
Căci prea se-ntind de multe ori mâinile-a zbor
Și prea mă-mbată și mă cheamă înaltul zărilor
Să-mi tai din nouri spre lumini cărare

Și prea doresc în taina blândă a nopților de vară

Să cutreier printre stele sau împrejur de lună.

Când vine toamna, am nostalgii de zburătoare

Cu aripi frânte rămase departe de stolul cel mare.

În primăvară-mi vine iar să zbor

Amețit de prospețimea zorilor.