3 dimineața:
tăcerea lasă neglijent
aripa de bronz
pe ochii înveninați.

mintea se deschide—
adânc printre gene
intră lumina rece a lunii
singura pulsație a neliniștii.

metronomul îmi măsoară
hemoragia în sensuri —
absență.

pupilele se dilată căutând în infraroșu
curburile tale
încerc să îmi zdruncin
corpul paralizat—
parazit
se hrănește
din căldura amintirilor.

nebunia se petrece
dincolo de pupile:

conștiința-mi asistă
la această inerție bolnăvicioasă a cărnii.
entropia ta personală
mi-a invadat sistemul nervos.

în timp ce mintea-mi acceptă decesul—
celulele dezlănțuie
ritualul supraviețuirii
într-o tăcere fenomenologică.

iar eu —
rest biologic
sunt abandonat la granița
dintre a fi
și a fi fost lucid.